totul începea când el îşi uita pe banca din aleea clasicilor umbrela neagră cu mâner de fildeş
era într-o marţi unghiile creşteau ascuţit felurite războaie încetau la 12 fix între noi arme albe sclipind inutil à l`amour comme à la guerre spuneai eu
mă gândeam că stai la mansardă că verile ţi-e nespus de cald muţi fotoliul portocaliu lângă cel verde şi mănânci din cutii de carton orez cu ciuperci creveţi cu muguri de bambus
eram sigură că ai sistem de sunet sorround digital pur X 1 un motan care te trezeşte nopţile şi-un prenume ce se termină cu d pe care nu-l spui la nimeni
rămâneau celelalte
cutia cu fotografii alb-negru insigna de pe front a bunicului tău din `916 un bonsai pe care-l strigi david moore dimineţile un ecran uriaş în perete un home-projector de 300 inch cu diagonală de 3,6 m ca să o vezi pe ea ea cu aluniţa copilăroasă de pe lobul urechii gura ei rotunjită suflând puful păpădiei ovalul unghiei mici adâncită în buza de jos
desigur ai o cicatrice deasupra sprâncenei o văzusem de câteva ori cu senzaţia că vrei s-o atingi să te convingi că-i reală
apoi te depărtai zilele cârtiţei începeau devreme şi mai rar în acelaşi loc
restul era previzibil umbrela cu mâner de fildeş albumele cu stevie ray vaughan syd barrett serile cu peter o`toole în how to steal a million ira&george gershwin classic jazz un old dodge coronet `65 eu
mă gândeam că n-am să mai vin degeaba ai acum ghiveci albastru cu panseluţe
între timp în vaclavske namestie cineva cumpăra souveniruri făcea în 45 de minute turul castelului konopiste fotografia ceasul cu sfinţi mânca gogoşi cu vanilie pe podul carol opţional croazieră pe vltava
o fetiţă cu sandale de lac hrănea porumbeii
undeva spre capătul lumii aveam grădină cu pitic umbrelă de soare galbenă tata îmi planta în faţa camerei un vişin un mesteacăn eu dormeam încă şi-n somn mă ridicam pe vârfuri şi mă năşteam
ieri mă gândeam la femeia din ingres’ violin se discuta despre man ray saşa pană duchamp şi probabil aş fi venit în cele din urmă în mansarda dumitale să-mi faci portretul d'le pictor
în imobilul tău obscur din pierre charon 11 bis seara când te întorci grav şi sceptic din monkey club
mi-ai arăta pânzele tale neterminate ai vorbi absolut plicticos despre nemurire pactul de la yalta cariera ta de istoric ratat şi cât aş vrea să mă înduioşeze cuiul ăsta înfipt în carămidă pe care-l urăşti când scrâşneşti să nu te atârni de el iremediabil
îl simţi penetrând oblic între c3–c4 şi-ai vrea să-ţi spintec pânzele să strigi cu faţa în palme cum m-ai putea iubi în neştire olga maleeva aşa neîncepută de nimeni cum eşti
e inutilă paranoia ta d'le pictor va trebui sã afli într-o zi va fi ora la care portăreasa josette îşi plimbă shar-pei-ul are rochie nouă model demetrios josette trece pe lângă vitrina pantofarului gustav pe lângă firma martin h. art & antiques • o va opri un domn să-ntrebe dacă hipodromul se deschide la 10 josette va chicoti cu râsul ei de şoarec alb pe care îl laşi pervers cu bunã-ştiinţã să bântuie în aşternutul tãu
fireşte m-ai fi putut iubi în neştire în aerul stătut de mansardă aş fi venit serile cu frezii să-mi arăţi cuiul cu portretul tău olga maleeva
mi-aş aminti doar că feribotul spre corfu pleacă la ora 9 negreşit mâine e zi de solstiţiu şi
lemă: a) un cap de femeie are nevoie de o sută de capete de bărbaţi
b) am mintea primejdioasă perversă până la urmă se va găsi cineva să mi-o ţină în centură de castitate şi cătuşe
~ ~
îl caut pe bărbatul cu o sută de capete simt clar că există, adele el vine adulmecă pe unul din degete are-o legătură de chei de la o mie de centuri de castitate toate la fel
adele e geloasă mă schingiuie în camera de tortură până oboseşte până se aburesc geamurile inutil
eu nu vreau un bărbat oarecare cu depresii previzibile şi politeţe rigidă ca o umbrelă gravată prince charles' royal warrant
o sută de capete pentru o femeie e deja prea mult poate că max ernst era un excentric dar eu tot cred că cel mai minunat lucru din lume e femeia fără cap cu jartiera neagră din garden of france dar tu nu
tu nu crezi îţi tremură buza de jos egoismul meu te obsedează şi cum îţi miroase părul a clematis adele somnul îmi curge liber prin tine eu
nu dorm eu vreau un bărbat cu o sută de capete
scânceşti şi jur că niciodată n-am văzut o nebunie ca a ta aşa înaltă şi albă eşti geloasă, adele, pe aerul din jurul meu pe rochiile şi pantofii mei te-am văzut într-o noapte îmi ascundeai inelele în cutia de os surâsul ţi-era de tot violet atunci am vrut să fug prima oară / te ghemuiai lângă mine cu cheia în gură ţi se izbea de dinţi o ţineai lipită de cerul gurii cu limba limba ta aspră de pisică sălbatică adele /
bărbatul pe care-l aştepţi nu există, ziceai nu te credeam nu te cred nici acum doar mă-ntreb câte chei poate ţine o femeie sub limbă
şi chiar nu mai contează ale cui sunt cele o sută de capete
te-am văzut te-mpiedicai de lichidele mele puse în flacoane cu etichete albe sunt necesare etichete mici autoadezive spui şi
mă gândesc la prinţul şuţu la maison capşa `852 îmi beau ciocolata în dimineaţa asta ai murit, amelie eu râd tare/ eu nu te cred/ tu acoperi oglinzile cu pânză albă ai un aer grav de pe masă lipseşte tacâmul pentru peşte asta poate deveni mai enervant decât amiaza aceea de iulie când mi-ai arătat că
manechinul de la claire`s boutique făcea semne obscene spre trecători îşi lipeau faţa să vadă mai bine clătinau din cap tu aveai doar halucinaţii de la căldură/ amintirile încep a treia zi se ştie eu eram liniştită truffes aux noisettes sunt destule îmi umpleai gura să tac să tac să tac odată cu mirosul meu şi culorile mele cu părul meu cu tot care-ţi intra în ochi în nări
şi-ai vrea să nu-ţi pese oh cât ai vrea să poţi să nu-ţi pese să nu
te întristeze visul meu cu autobuzul oprit în câmp femeia adormise pe umărul meu mă-ntrebam de ce îi atârnă capul aşa de greu amorţisem capul femeii apăsa tare până la os băiatul cu un singur buzunar mă întreba ce porumbel vreau pe cel mort sau pe cel viu cel mort sau cel viu îmi cuprindea gleznele să nu-mi desfacă sandalele să nu-mi desfa că sandalele mi-e
sete şi greaţă vreau să cobor să scap de să ies din
femeia are unghiile negre mi-agaţă mătasea rochiei cu palma aspră prin somn şi somnul i se face tot mai lung n-o să se mai trezească niciodată poate că
nu trebuie să îţi pese poate că nu
o să ne mai pese niciodată de nimic
aşa o să fim foarte înalţi şi frumoşi şi nimeni n-o să mai moară de-atunci niciodată dimineaţa
david f. colecţiona de la o vreme antichităţi din plictiseală probabil
~~ în seara aceea ea ajunse târziu avea un zâmbet vag dispreţuitor privi în treacăt un kauffman ulei pe pânză o pendulă de podea mecanism gustav becker îl usturau ochii tocurile cizmelor înţepau gândurile direct prin timpane braţele se curbau după forma trupului ei
amintiri mici ghemuite şi calde
vineri - 21.44 de două zile david f. fumează în camera de la ultimul etaj în faţa uşii un plic albastru ziarele de-alaltăieri începe carnavalul de la veneţia 17 februarie
sâmbătă - 21.44 ar fi trebuit să-i mai dea o şansă dar se simţea vulnerabil stupid odată intrase să vadă le journal d'une femme de chambre cinemateca aproape goală un tânăr izbucnea uneori într-un râs trist o doamnă de-alături îl studia insistent nu-şi feri privirea îl întrebă dacă napoleon s-a sinucis sau fusese trimis la ghilotină asta-l hotărî să plece ieşi cu o migrenă teribilă rătăci pe străzi adormi într-o staţie de metrou încercând să-şi amintească numele femeii jeanne - céléstine - françoise inutil pe podul rialto, pe campo santa margherita se pregătea parada costumelor şi măştilor. sec. XIV nobili şi curtezane
într-o duminică - 21.44 la serată purtă rochia albă cu tăietură asimetrică o durea glezna urcă într-un suflet scara cu trupul ei mic în braţe lumina cădea pe mijlocul patului asta îl făcea să pară adânc ca o apă îşi rula ciorapul de-a lungul piciorului aerul în jurul ei deveni foarte moale vâscos coapsele păreau tăvălite în miere de jur împrejur nisip mişcător cădea cădea şi nu voia să se mai oprească îi citise cronicile din narnia ei îi plăcea prinţul caspian în copilărie se-ncuiase în dulap nu i-a fost teamă înăuntru mirosea călduţ a scorţişoară găsi pălăriile mamei rochia de mireasă uşoară ca o piele uscată fumă cu un soi de disperare până spre ziuă sau făcuseră dragoste nu mai ştia
*** a doua zi plecă fără urmă o mai zări o dată în faţa teatrului ningea avea pelerina cu guler de chinchilla cizmele roşii ar fi vrut s-o strige să-i spună că îşi lăsase cercelul cu perlă pe noptieră că îi mânjise cu rouge perna că mirosea toată camera a flori că o căutase peste tot şi nu mai putea dormi de parfumul ei de umbra ei de făpturile ei împrăştiate în fiecare colţ ar fi vrut s-o strige
marţi - 21.44 david f. măsură distanţa dintre pervaz şi trotuar nu-i păru sigură demult citise de două ori neranţula cu sete în aceeaşi zi ne ran ţu la apoi dormi 46 de ore şi scrise a treia zi un eseu despre sinucidere ca necesitate sau a vrut s-o facă se aplecă peste balustrada de fier zâmbi ea n-avea gene false n-auzise de bruckner asta i se păru minunat purta mască aurie la carnivale oraşul gâfâia de orgia cu porumbei concerte costume baluri
stinse ţigara un fluture bezmetic se zvârcolea în perdea la capătul străzii ţipa o sirenă băteau clopotele catedralei asta-şi amintea da foarte c l a r
*** 00 . şi . nuştiucât finalul e patetic previzibil şi-atât
totul începea când
