clara, dragostea mea

şi-amintea bine
o iubise din prima clipă
o chema clara creştea la mansardă un piersic
o broască ţestoasă
şi-o strelitzia reginae

i-o dăruise după întâia lor noapte
o aşezase lângă pat
uneori în somn
ştia clar că floarea o mângâia
în felul acela

lui nu-i spusese doar îi arătase nişte zgârieturi mici pe mâini
bănui că planta căpătase tabieturi carnivore
concupiscente

zâmbise vag
clara mon amour ton imagination me sidère
şi îi promise că o va duce
ne-gre-şit
într-o jardin botanique tropicale ma chérie
avec des vraies plantes carnivores

~ ~ ~

piersicul ţâşni într-o seară
din mijlocul podelei
clara l-a privit lung şi
nu s-a mirat deloc
i se părea că trunchiul
lui miroase a trup de bărbat că
deodată crengile se întind o înfăşoară
de trei ori
de şapte ori
toate frunzele i se lipesc de piele
şi-o sorb şi-o sfâşie
ca nişte guri lacome

atunci au început visele acelea
suculente fibroase
ameţitor de dulci

visa cum muşca din pulpa aurie cu irizări roşii
în jurul sâmburelui
i se făcea sete şi totul devenea
inexplicabil
rotund

clara era femeia piersicului cu trup de bărbat
el rodea în palmele ei
camera se umplea de piersici uneori
se rostogoleau pe scări
ajungeau printre picioarele trecătorilor
grăbiţi
ei tresăreau priveau către cer

undeva la mansardă
o femeie iubea un piersic
redskin

je t'aime moi non plus

lemă:
sfârşitul vine totdeauna de două ori
previzibil
simetric

/ asta mă dezleagă de teamă /

serile facem exerciţii de
alienare în grup
restrâns

primul soseşti tu figuranţii au
mănuşi de piele moale
aplauzele trebuie să fie catifelate spontane şi sincere te sedez în doze mici calculate exact o picătură de arsenic pentru fiecare respiraţie gură la gură
niciodată nu te-ai priceput la toxicologie şi cazurile de crime pasionale nu mă fac să cred că moartea e un moft de laborator
dar

tu respecţi zeii cetăţii
n-o să bei sirop de cucută
trei frunze ajung pentru 6 zile de marş

picur în ochi beladonă pupile mărite şi 350 miligrame pentru un risus sardonicus moartea nu miroase a migdale amare umbrela bulgărească e o armă benignă/ habar n-am cine era markov probabil vreun imprudent/
sau sinucigaş

începem metoda reducerii la absurd
zenon nu-i vinovat de iluzia mişcării săgeata în zbor rămâne în repaos
iar tu
paradoxal
cu cât te apropii mai mult
cu atât n-o să mă ajungi vreodată

ei bine da
am picioarele lungi aşa de lungi încât te pot scoate din minţile tale călduţe în care te ghemuieşti şi ţi-e bine ea umblă desculţă cu sandalele în mână prin visele tale tu icneşti în somn pipăi bezna cu palmele
alee zid alee zid orb şi orb şi orb când pe toate femeile le cheamă anne
când pe toate femeile cu tălpile albe le strigi anne
ştii jocul ăsta ea se lasă fotografiată din spate şi ţi-e sete şi setea asta nu mai încape în tine te sufoci cu umbra ei lipită de gură te sufoci şi-ţi place
şi

toate femeile seamănă între ele tu nu recunoşti niciuna
îţi legi de bunăvoie cătuşa de glezna mea asta se numeşte sinucidere tu spune-i cum vrei

nu faci mofturi paharul cu stricnină cămaşa cu ultimul nasture desfăcut corect încă o ţigară
iubirea se poate instala în mai puţin de 30 de secunde dar
în clipa asta important e să crezi că toate femeile din lume au mâinile albe şi moi
şi numele lor e anne
e anne
e

eu repet din capriciu
exerciţiul de blind driving fără pilot automat
iar noi
paradoxal
vom începe să ne iubim abia când se va sfârşi
tot ce-a mai rămas
de iubit