Wednesday, March 14, 2007

la belle dame sans regrets

ea locuieşte în mansarda cu ferestre spre nord
în pridvor are o muşcată sfielnică roşie cu gene lungi
care-i dictează dimineţile
une lettre d`amour
o scrie încet cu litere înclinate spre dreapta
mon cher petit amie
tu ne m'écris pas je ne te vois plus
tu ne viens jamais
apoi o priveşte naiv
îşi piaptănă părul în culoarea mierii
îşi pune inelul cu piatra ovală
întoarce oglinda spre miazăzi
şi-l cheamă pe nume pe silaba din mijloc
douce et tendre

el nu se întoarce niciodată

după-amiezele încep de la zborul fluturelui
ea cântă la pian erik satie
avec une tristesse rigoureuse
nu se gândeşte la nimic
poartă la robe rouge de la ultimul banchet
îl aşteaptă pe cel nevenit neştiut
şi orele trec în cercuri albe
strâns
până la geamăt

ea desenează constelaţii pe şevalet pe-un sfert de cer cu soare
la belle excentrique în arpegiu alb-negru
lasă uşa deschisă spre grădină
dar nu apare nimeni niciodată
zâmbeşte cuiva nevăzut îşi pleacă fruntea pe braţe
şi tace în
preludiu la două mâini fără partitură cu
gândurile înnodate la spate
acolo strigătul nu
nu se aude

ea locuieşte în pavilionul cu umbre
ştie mersul stelelor
face păsări măiastre din hârtie chinezească le suflă aripile spre nori
şi nu se îndoieşte de nimic niciodată
doar spre amurg îşi întinde mâinile spre marginea lunii
ascunde plânsul în pântecul ei moale
şi împleteşte în trei visele de-azi-noapte

ea stinge pe rând candelabrele aşteaptă ploaia
îşi udă tâmplele cu apă de trandafiri
umple paharele
blanche champagne pe fundal de catifea
dantelă veche arome de fleur de lys
şi dansează singură în odaia cu ferestre spre nord
cu sufletul ghemuit în braţe
irepetabil şoptit

la valse sans regrets