eşti mai înaltă decât frica mea de moarte
yvonne
scormoneai cu unghiile nuditatea lucrurilor simple şi ce tare zornăiau brăţările tale cyan
vara asta se sinucide lent dar ţie nu-ţi pasă mânjeşti fotografiile mele cu rouge deşi
ştiu
îţi plăcea şi ţie posterul cu klimt `902 motanul din braţe mai precis/ poate c-ai tresărit atunci
danaë purta un şal neobişnuit şi frica ta semăna aşa bine cu
pulpele ei
albe
erai atât de frumoasă şi
ţi-era teamă yvonne
că pielea mea ar foşni la fel sub trupul oricărui bărbat
că lichidele mele ar curge la fel
gelatinoase şi leneşe/
în mine germinau solzi de peşti fără ochi îi prindeai cu o mână
le rupeai capul ei se zbăteau
îndelung
şi iar nu-ţi păsa/
îmi
pipăiai umerii şira spinării de sus în jos cu limba ta veninoasă
de şarpe
singur şi trist
eşti cea mai frumoasă dintre fricile mele
yvonne
mi-apuci degetul mic muşti prima falangă/ e strâmt şi aşa puţin loc în tine/
rupi altă bucată mesteci înghiţi încet
nu
sângerez decât
foarte
puţin
şi
frâng pe genunchi gâtul ultimei spaime/ mă-ntreb dacă gustav ar fi putut s-o iubească pe adele bloch dar asta pare irelevant acum
ies
şi-ncui
uşa
ca pentru o lungă plecare
de două ori
