nu mi-e frică de tine, yvonne

eşti mai înaltă decât frica mea de moarte
yvonne

scormoneai cu unghiile nuditatea lucrurilor simple şi ce tare zornăiau brăţările tale cyan
vara asta se sinucide lent dar ţie nu-ţi pasă mânjeşti fotografiile mele cu rouge deşi
ştiu
îţi plăcea şi ţie posterul cu klimt `902 motanul din braţe mai precis/ poate c-ai tresărit atunci
danaë purta un şal neobişnuit şi frica ta semăna aşa bine cu
pulpele ei
albe

erai atât de frumoasă şi

ţi-era teamă yvonne
că pielea mea ar foşni la fel sub trupul oricărui bărbat
că lichidele mele ar curge la fel
gelatinoase şi leneşe/
în mine germinau solzi de peşti fără ochi îi prindeai cu o mână
le rupeai capul ei se zbăteau
îndelung
şi iar nu-ţi păsa/
îmi

pipăiai umerii şira spinării de sus în jos cu limba ta veninoasă
de şarpe
singur şi trist

eşti cea mai frumoasă dintre fricile mele
yvonne

mi-apuci degetul mic muşti prima falangă/ e strâmt şi aşa puţin loc în tine/
rupi altă bucată mesteci înghiţi încet
nu

sângerez decât
foarte
puţin
şi

frâng pe genunchi gâtul ultimei spaime/ mă-ntreb dacă gustav ar fi putut s-o iubească pe adele bloch dar asta pare irelevant acum
ies
şi-ncui
uşa

ca pentru o lungă plecare

de două ori