otherside

capriciu cu magnolie şi pălărie de soare

la amiază
veneam în chip de pisică
neagră
cu poftele netezite întinse la soare

pe vremea aceea prizai tutun tare englezesc
în doze mici
făceai rotocoale mi le
agăţai de coadă mă legai cu ele de pat
şi sfârşeai privindu-mă în felul
acela
până

ţi se-nfiorau nările
dejurîmprejur
înmugureau cireşii
irisul pocnea în dosul pleoapei
departe în câmp începeau să ardă
magnolii

mie nu-mi păsa
mă legănam în hamac
îmi potriveam pălăria de soare
visam un cal alb trecea foarte aproape de mine
îi atingeam coama cu palma
apoi developam r a r
drumul dintre mineşitine
bătut în 170 km de cuvinte abstracte
îmbătate-n sirop de arancia rossa

închideai gazzetta mercantile del lunedi
umpleai pipa
nu bănuiai cum pe braţ către umăr
îţi răsăreau în fiecare noapte
muguri de salcie

între degetele tale creşteau
degetele mele de sticlă mată
fără podoabe



adormeai
neştiind
cum
la polul celălalt al lumii
începea sezonul de împreunare
germinau seminţele de baobab
şi umpleam pământul de la un capăt
la altul cu
gurile noastre

little lune

porcelain

simfonie pentru mâna stângă

azi în starea nestării aleg la întâmplare un preludiu pentru voci egale
un intro de chitară rece
şi

scriu
cu mâna stângă
ultima compoziţie pentru spaimă

jumătatea mea verde
lângă jumătatea mea albă
fără asterisc în subsolul paginii

m-am deşurubat dintre corzile chitarei
la care cântai pe şoldul meu dimineaţa

arcuş mi-e osul mâinii drepte
în vârful degetului mi-a crescut o peniţă de aur
scriu cu ea uneori

şi-

n fiecare zi începe o altă duminică
cu-aceeaşi mână ce lasă acul să zgârie discul
în gol
de cineştiecâte ori

nălucă pentru viola d'amore cu scrâşnet în câteva părţi
în două acte pe un libret de inimă a capella
la capătul nopţii cu zorii mânjiţi de pereţi
beau cu sete capricciosa pentru bass urlător şi lacrimae
încerc cu degetele rămase frenesia pentru corn şi uitare la orizont
tu deschizi fereastra
îmi cânţi iar pastorale cinique pentru două mâini stângi

apoi
pleci

pentru o vreme
desigur

nocturnă cu saxofon şi femeie

bea vodkă direct din sticlă are o cicatrice la colţul sprâncenei
stângi un crucifix legat cu sfoară la gât
mă priveşte insolent îşi umple pipa cu tutun tilbury
port rochia femeii care aşteaptă
îmi dezgoleşte genunchii nu mă amăgi ru-sal-ka
îl las să plângă îşi îngroapă faţa în pumni
nemişcat îl cheamă serghei ori igor sau poate-am uitat
ştiu
avea un ochi foarte trist şi albastru
şi

plec
las geamurile deschise sur les feuilles mortes
yves montand de treizecişiopt de ori pe versuri de jacques prévert
te privesc într-un anume fel
am zâmbetul acela ştii tu al pisicii de cheshire
şi ochii ţi se fac violeţi apoi negri albaştri cenuşii verde transparent. inutil din nou n-am să te cred. iarăşi verzi cu iris sidefiu
sunt o-chii-ce-lor-ca-re-plea-că solveig
se-nţelege
poţi să mă numeşti cum vrei sunt mult crescută în
adâncimile memoriei tale
a braţelor tale
o-dată-de-două-ori-de-cine-ştie-câte-ori

din spate pândeşte iarna. are
luna lipită de ferestre se tânguie în sunet de saxofon şi flaut

în noaptea asta mă vor linge-prelinge-ninge toate dorurile de tine

dar şi-aceasta ştii deja