la revedere, domnule consul

să zicem că te numeşti mateescu
şi vinzi un pascali oil painting
(numai oferte serioase/ eventual provincia)

nu ştie că o priveşti
se dezbracă încet ca şi cum ăsta
a rămas ultimul lucru din lume
de făcut

pare să fie iubita perfectă
aşa cum îşi agaţă umbra cu tălpile mici
de cărţile tale
de tablourile tale cu nuduri
domnule consul

ea râde şi râsul îi curge din gură
te striveşte de perete până îţi simţi vertebrele
tasându-se una de alta
cu mirosul ăsta de femeie necunoscută
care te sminteşte
şi-ţi despică mintea

dar ea stă cu pulpele goale în fotoliul
de piele neagră îşi sprijină coatele de biroul tău
louis XV
face şerpi de fum
ţi-i înfige drept în ochi
lăcrimezi te ustură
n-ai aer
mda,

ce-mi pasă mie de studiile tale secrete despre
variaţia genetică la nisetrul de dunăre
hai să încheiem contractul prenupţial
domnule consul
de mâine o să ne iubim înotând în aval
ca peştii
tu vei fi un somon uriaş previzibil
într-un oraş cu toate străzile
paralele cu marea

vei aştepta să plouă în fiecare zi la ora trei
ai să orbecăi prin somn
cu umbra ei zemoasă curgând
prin venele tale
şi

totul o să fie deopotrivă înalt
şi sufocant de alb