nu-i dăduse nume pe-atunci
proiectai fotograme convalescent cu lobul afectiv amputat
nu poţi reinventa copacul din curtea lui niepce totul urmează să se întâmple
în camera obscură intri fără orgolii fără memorie supravieţuieşti în condiţii de laborator
uneori o vezi
stă pe pervaz ca o pisică mare te priveşte şi desenează ceva
nu face crize de personalitate e betty boop în ediţie de buzunar
tu
nu întorci capul simţi doar tocurile muşcând din asfalt fâşâitul rochiei pe coapse/ ochii te ard în ceafă te grăbeşti geamătul se grăbeşte şi el. alergi te clatini ca într-un clişeu cinematografic
lumea se clatină odată cu tine
ieri mergeai pe stradă şi nu priveai vitrinele acum te-ai oprit oamenii trec se împiedică de tine
cut filmstrip
aici nu începe şi nu se termină nimic
azi nimeni nu se mai ratează din exigenţă sau iubire
vitrinele nu vorbesc despre marea impostură
se tace
în spatele fiecărui perete de sticlă o femeie obişnuită multiplicată în zeci de femei asemeni ei se dezbracă întâi rochia la urmă pantofii trece goală dintr-o cameră în alta apoi se piaptănă în faţa ferestrei fără grabă
foarte încet
ca şi cum
ăsta
a rămas
ultimul lucru din lume
de făcut
No comments:
Post a Comment