ana

niciodată n-am să ştiu
de ce carnea ta îmi pătează mâinile
dejurîmprejurul tot miroase a mir şi mosc

te urcam în spirală
mai multe scări deodată
gemeai

în urma ta încolţeau sâmburi de migdal

te iubeam cu bună-ştiinţă
ana

coerent şi barbar

treceam mâinile prin umbrele tale ca prin pântecul unei ape
te frământam cu
rădăcini de lemn dulce şi iarbă arsă

carnea ta albă
ana
ochii mei pustiindu-te de la un capăt la altul
nicio zbatere doar un somn lung nesfârşit
mă răsuceam prin trupul tău de ciută
mă scurgeam în miezul pământului

fierbinte

treceai cu poala rochiei grea de mere vedeam
venele albastre încolăcite sub piele
tânjeam după tălpile tale mici pline de ţărână
cu gura toată

îngenuncheai
apa se tulbura îţi înghiţea răsuflarea
iar
eu
cu năluca ta albă pe braţe

răscoleam netrebnic lumile neîncepute
neştiute
până la tine

să te iubesc
ana